Banana and ice cream
Logo-shapes-divide

Faceți cunoștință cu Regina Deserturilor din Mauritius, banana flambată cu rom, și cu bucătăria creolă!

Alina MINA

Alina MINA

Autor

O călătorie în Mauritius e ca și cum ai vizita deodată Africa, India și China din punct de vedere culinar. E un mix de popoare și culturi și asta se vede în bucătăria locului.

Am mâncat bine și la prețuri bune, chiar mai bune decât acasă, în România.

Noi am optat adesea pentru pește, gătit în diferite feluri, de la pește cu sos creol sau Rougaille / Rougail, cu roșii, ceapă, ardei, ghimbir, usturoi și diferte ierburi aromatice, ori pește cu sos de curry și cocos, la simpla și delicioasa salată – cu bucăți de pește, ceapă roșie și roșii, cu sare, piper, ulei de măsline, suc de lămâie/ oțet și, opțional, puțin coriandru sau pătrunjel și ardei, un preparat fresh numai bun pentru vremuri călduroase.

Am mai încercat, în Mauritius, „Mine frite”, adică tăiței prăjiți, în diferite versiuni, și „Bol renversé” – orez ”întors”, preparat într-un bol care vine întors frumos pe farfurie și își păstrează forma, cu ou, legume și pui sau creveți, dacă vorbim despre influențele asiatice. O altă rețetă a locului, de încercat pentru cei mai îndrăzneți, este salata mixtă cu inimi de palmier – Salade de palmiste, cum o numesc maurițienii.

Găsiți și diferite specialități indiene, adoptate și transformate după pofta localnicilor. Una dintre ele este orezul Biryani sau Briani, cum spun ei, dar poate cea mai cunoscută, o specialitate a Insulei Mauritius, este Dholl Puri, un fel de clătită sau lipie sărată, cu diferite umpluturi.

Banane flambée – rețetă

Desertul, în localuri (cel puțin în cele din zona de nord a insulei), e aproape întotdeauna banana flambată cu rom, în diferite variațiuni – cu înghețată sau fără, cu biscuiți sau alte fructe în completare, cu vanilie, cu scorțișoara șamd.

Oamenii nu fac economie la rom, mai ales că este produs pe insulă, și flambarea are loc, bineînțeles, în fața ta. Și confirmăm, banana flambată de Mauritius e delicioasă, îți încălzește sufletul, ne-am cumpărat rom și vanilie de pe insulă doar ca să replicăm desertul acasă. Și ne-a ieșit!

Rețeta e simplă: taiați bananele în două, le stropiți cu lămâie din belșug, lime sau suc de portocală și le lăsați deoparte, topiți puțin unt într-o tigaie, adăugați la rumenit bananele, presărați zahăr, după care flambați totul cu rom la final. Operațiunea durează câteva minute.

Există și opțiunea să puneți direct zahărul la caramelizat în tigaie, fără unt, și să adăugați apoi bananele sau să treceți întâi bananele prin zahăr, ou bătut cu vanilie/ scorțișoară și apoi prin făină, după care să le rumeniți în unt în tigaie și să le flambați.

Cu rețeta clasică nu veți da însă greș, iar banana flambată, caldă aburindă, merge de minune cu înghețata de vanilie (de Mauritius sau Madagascar!) lângă.

Revenind la restaurantele din Mauritius, dacă nu vreți neapărat să încercați bucătăria locului, sunt și multe localuri deschise de expați italieni, francezi, greci sau de alte nații, așa că veți găsi o mare diversitate de gusturi și rețete.

Noi am încercat chiar și ramen – supă japoneză pe insulă, în Trou aux Biches! Prima dată a fost fabuloasă, a doua… s-a schimbat bucătarul!

Dacă vorbim despre băuturi, de încercat sunt, bineînțeles, romul, simplu sau cu vanilie, și ceaiul negru de pe plantațiile Bois Chéri, pe care le-am și vizitat și vă recomandăm să o faceți dacă ajungeți în Mauritius. Este una din excursiile care vi se propun pe insulă, poate fi inclusă în diferite tururi, și este o experiență inedită, mai ales dacă sunteți pasionați de ceai.

Poftă bună și… experimentați!

Galerie imagini

Distribuie articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *