Dinspre Soare răsare, înspre Soare apune – vă povestesc despre călătoria mea portugheză cu miros de Cabo da Roca în păr. Direct din cel mai vestic punct al Europei, de acolo de unde se termină pământul, trecând prin Lisabona cu tramvaiul Eléctrico 28, printre copacii mov Jacaranda sau alergând pe lângă impunătorul Cristo Rei din Almada, dansând la petrecerile portugheze în stradă ori cu ochii înlăcrimați de emoția bucuriei de a fi părtașă la un moment de fado în casa Amaliei Rodrigues!
Protagoniști am fost șase: Căpitan de bord – Ricardo Caria, explorator portughez artistic și pasionat, Lavinia – ghidul spiritual, magician al numerelor și zâmbitoarea supremă, Aniko – forța întruchipată, elegantă și rațională, femeia preciziei, Ama – inimă de copil, puritate colorată, pozitivism la pătrat, Dali – adolescenta la început de drum în explorarea emoțiilor și a percepțiilor interioare și Nico – un soare liber și aprig, o femeie zglobie al cărei orizont de cunoaștere nu suportă nicio graniță, îndragostită de acordurile Universului care o înconjoară și de căpitanul expediției.
Încerc să îmi ordonez literele și cuvintele în coerență în acest scenariu de poveste, pe care doresc să o împărtășesc cu voi. Este o poveste care m-a născut din nou. Nu este singura care m-a redefinit sau conturat mai nuanțat, dar una dintre cele mai consistente. Un mare maestru yoghin mi-a trasat traiectoria spiriuală pentru totdeauna, acum câțiva ani. Mi-a spus așa: fii elevă în fața vieții, în fiecare zi din ea. Și am învățat lecția perfect.
Povestea mea portugheză începe cu o zi de marți, 21 iunie 2022, Ziua Mondială a Soarelui, care ne-a devenit simbol și laitmotiv al întregii expediții de cunoaștere interioară, pe tot parcursul acestei calătorii înspre și dinspre Soare – Portugalia, pentru prima oară.
Am aterizat în Lisabona cu zborul din Budapesta. Ziua de 22 iunie am început-o lângă Oceanul Atlantic, în Costa de Caparica, o stațiune portugheză din Districtul Setúbal. Și nu mică mi-a fost uimirea să văd că, lasat fiind inițial să mă poarte necunoscutul de data aceasta înspre marea cunoaștere a adevărurilor interioare, în fața Hotelului Residencial Mar e Sol, unde am fost cazați pentru cele șapte nopți magice, se arată, în toată splendoarea-i, o școală de yoga. Atunci, am înteles, a doua oară, că locul meu era acolo și că Universul îmi pregătea multe feluri de hrană în meniul spiritual portughez.
Eram încă ușor nedumerită în prima zi, noaptea. Știam că este momentul să îmbrațisez ritualul deschis de către Lavi, acela de setare a unei intenții puternice, cu ocazia Solstițiului. Și am făcut-o pe malul oceanului, împreuna cu grupul. Apoi, foile cu intențiile le-am ars, înspre purificare, iar în semn de bucurie pentru începutul vacanței noastre împreună, am închinat câte un pahar de vin împreună, sub pătura înstelată de peste Oceanul Atlantic.
În spiritul lui Cristo Rei
Ziua doi a fost cu picioarele în oceanul deloc prietenos ca temperatură, a fost cu prima mea alergare în profundă conexiune cu energia puternică a apei infinite din fața ochilor mei. Mai aproape de credința pe care mi-o șlefuiesc de câțiva ani și încă sunt în plin proces de regăsire totală, lângă statuia lui Cristo Rei – emblematic simbol al Lisabonei, impunătoarea statuie a lui Hristos Regele, care se află de fapt în Almada, fiind inspirată după cea din Rio de Janeiro, Brazilia -, m-am simțit atât de mică, asemenea unei furnici hărnicuțe, care până acum a muncit greu să agonisească înțelepciunea de a se detașa de toate cele prea lumești și grosiere, înspre a se preda vieții, îmbrațișând cu totul secunda.
„Uma casa portuguesa” și fado
Ziua 3 a fost dedicată miilor de pași făcuți în Lisabona, una dintre cele mai îndrăgite și vizitate capitale ale lumii. Și cum să fi fost altfel decât fermecătoare ziua aceasta!
În drum spre Institutul Superior Tehnic – una dintre cele mai vechi universități din Europa, unde căpitanul de echipă și-a retrăit anii universitari, în amfiteatrele care l-au format în inginerul de astăzi, trecând prin Parque das Nações – Parcul Națiunilor și Zona Expo ’98, zona modernă reconstruită pentru expoziția mondială din anul 1998 pe malul râului Tagus (Tejo în portugheză sau Tajo în spaniolă), cu arhitectură futuristă și grădini, cu o vegetație urbană superbă și cu portocali încărcați până la refuz, unde am avut parte de un bogat view panoramic asupra unor grădini stropite în nuanțe de roz și de mov și asupra oceanului, și ajungând la Casa memorială a Amaliei Rodrigues. Aici simt să mă opresc puțin.
Și acum, serios, cine nu a auzit de fado, stilul muzical portughez care a fost inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO? Ei bine, vă spun că Amalia Rodrigues a fost emblema FADO în lume și că ea a încântat inclusiv publicul din România de câteva ori, chiar și în cadrul renumitului Festival „Cerbul de Aur” de la Brașov.
Casa artistei din Lisabona reprezintă un prilej de reîntoarcere în timp, acolo unde celebra ”fadistă” și-a trăit viața tumultoasă și pasională – o veți simți în toate ungherele și exponatele căminului său, transformat în muzeu deschis pentru publicul larg.
În casa Amaliei, am luat parte și la un magnific concert de fado, susținut de o solistă ce ne-a trezit fiori profunzi, marcându-ne o zi de neuitat din viața noastră. De la „Uma casa portuguesa”, la „Bailaricos” și de la „Alfama” la „Gaivota”, pe toate le-am savurat cu ochii înlăcrimați de emoția bucuriei de a fi părtași la un astfel de spectacol.
Tot în ziua a treia de explorare portugheză, în Costa de Caparica, am întâlnit-o inopinat pe Livia Babo, una dintre cele mai prietenoase și calde yoghine. A fost o conexiune la prima vedere, în restaurantul meu preferat, „A Merendeira”, unde oprisem să mâncăm un Caldo Verde, renumita lor supă cu varză, cartofi și chorizo, pe care vă sfătuiesc să nu o ratați dacă ajungeți acolo. Yoga fiind de maxim interes pentru mine, nu am ratat șansa de a participa la una dintre clasele de Vinyasa Yoga ale Liviei.
Cu tramvaiul, pe străzile împietrite ale Lisabonei vechi
Așadar, ziua 4 a debutat cu Yoga alături de Livia, într-o casă plină cu surferi veniți din toată lumea. Căci este deja bine știut și faptul că Portugalia ocupă un loc important în topul celor mai bune zone din lume pentru surf. Surferii profesioniști visează la valurile gigantice din Nazaré!
Am părăsit apoi din nou Costa de Caparica, sediul principal al călătoriei, și ne-am orientat către centrul Lisabonei, unde am văzut Arcul Rua Augusta și Praça do Comércio – Piața Comerțului, Piața Dom Pedro IV sau Rossio, cum este denumită ea popular, și zona Turnului Belem de pe Râul Tajo – fortăreață, închisoare, punct de plecare al marilor exploratori, un loc cu o istorie bogată (o puteți citi aici), astăzi o locație liniștită, cunoscută pentru restaurantele cu specialități de mare delicioase, dar și renumitele case decorate cu faianță colorată.
Am luat o tură și cu tramvaiul, căci nu ai cum să ratezi o plimbare cu Eléctrico 28, dacă te afli în centrul vechi al Lisabonei! Acolo, printre peluzele verzi, umbrite, ale zonei, am descoperit repere istorice de o grandoare ireală.
A urmat Mosteiro dos Jerónimos din cartierul Belém, unul dintre cele mai prestigioase obiective turistice ale Lisabonei, mănăstirea unde se află mormântul lui Vasco da Gama și al marelui lor poet național Luís de Camões, unde au fost îngropați regi și regine… A fost construită la 1502 la comanda Regelui Manuel I și a intrat în Patrimoniul UNESCO, alături de Turnul Belem, în 1983, chiar anul în care m-am născut eu.
Alfama și Miradouro das Portas do Sol
Ziua 5 a fost despre centrul vechi al Lisabonei, unde am vizitat Alfama, cel mai vechi cartier din capitala portugheză și unde ne-am plimbat printr-un labirint de străzi înguste. Acesta este vechiul cartier arab al orașului, cu străzi autentice, bătute în piatră, lucru de altfel din nou renumit la nivel mondial, căci Lisabona este orașul cu cele mai multe străzi realizate din piatră bătută bucată cu bucată. Aici, am vizitat Catedrala Se, dar și alte mănăstiri, unele cu o arhitectură gotică fascinantă. Și tot aici, pe cel mai înalt deal al Lisabonei, se află Castelul São Jorge, de unde te poți bucura de o panorama magnifică asupra orașului.
Tot în centrul istoric, merită să vizitați Muzeul FADO, unde veți putea vedea inclusiv renumita chitară portugheză din secolul al XIX-lea. Fado înseamnă în mod literar ”soartă” și este o expresie a dorinței și a durerii. În Lisabona, această muzică plină de emoție este cultivată în cafenele și restaurante de peste 150 de ani, iar cartierul Alfama este considerat locul de naștere al acestei combinații de voce și chitară portugheze.
Ziua am încheiat-o cu o priveliște minunată, la Miradouro das Portas do Sol – denumită ”Windows to the Sun”, un punct de belvedere care ne-o oferit o experiență vizuală de neuitat către soare și oraș. Astfel de miradoare sunt în mai multe locuri din Lisabona, în cele mai înalte puncte ale sale, tocmai pentru a oferi vizitatorilor experiențe panoramice unice.
Și, pentru că luna iunie e perioadă de festas în Portugalia, ajunși înapoi în Costa de Caparica am prins foc în inimă și ne-am alăturat localnicilor dansatori pe străzile înguste, dar confortabile, dansând până după miezul nopții și celebrând bucuria stării de a fi și atât.
Din magia Cascais, în cântecele lui Rui Veloso
Ziua 6 a fost cu baie în apele oceanice și cu promenade în renumita stațiune Cascais, pe care aș asemăna-o ușor cu stilul arhitectural din Monte Carlo. Dacă în Costa de Caparica puteam să ne plimbăm în tălpile goale, energia hipiotă era la tot pasul, ei bine, în Cascais discutăm despre plimbări în ținute studiate, căci eleganța și carisma locului o impune. Aici, am avut o a doua experiență culinară de neegalat în materie de pește și fructe de mare: Pasteis de Bacalhau – un fel de mâncare renumit în Portugalia, constând în carne de cod gătită sub forma unei chiftele delicioase.
Nu mai spun de Pastéis de Nata sau Pastéis de Belém, tradiționalul desert portughez pe care l-am savurat aproape zi de zi aici, cu foietaj crocant și cremă cu galbenuș de ou stropită cu scorțișoară. Îndrăgita rețetă s-ar fi născut în bucătăriile mănăstirilor, mai exact la Jerónimos.
Seara, căpitanul Ricardo ”m-a răpit” din grup și m-a surprins cu un concert în aer liber al îndrăgitului cântăreț portughez Rui Veloso. Wow, ce seară am avut și câte mi-au trezit în suflet melodiile pline de viață ale lui Rui Veloso! „Lado Lunar”, dar și „Lua”, cântată cu Pedro Abrunhosa, îmi sunt și astăzi în playlist-ul favorit.
Și, când mă gândesc că, în urmă cu 14 ani, mi-am numit fiica Lua („lună”, în limba portugheză), fără să știu că, într-o zi, voi ajunge să mă îndrăgostesc de tot ceea ce înseamnă această țară și de cultura sa!
Sintra, Azenhas do Mar și Cabo da Roca – A MUST pe lista de obiective
Ziua 7 ne-a purtat către orașul din povești de lângă Lisabona, Sintra, aflat la aproximativ 25 de kilometri de capitală, un alt loc înscris pe lista Patrimoniului Cultural UNESCO.
Sintra este orașul în care regalitatea portugheză din secolele XII-XIX a construit reședințe de vară. Aici, în pădurile de pini și în aerul răcoros de vară, era locul ideal pentru retragerile monarhilor. Sintra este presărată cu palate colorate, conace, parcuri și grădini luxuriante. Aici, am vizitat Palatul Național Pena, un castel romantic minunat, al cărui interior este imprimat de istoria maurilor, care l-au locuit la un moment dat.
Tot în această zi, am ajuns într-unul dintre cele mai speciale locuri de lângă ocean, la Azenhas do Mar, o micuță localitate cu case albe care coboară spre Atlantic, celebră pentru piscina ei oceanică, unde am facut fotografii frumoase pentru albumul „Portugalia 2022”.
Ne-am bucurat puțin de plajă apoi – Praia das Maçãs (sau Apple Beach), iar ziua am sfârșit-o în cel mai vestic punct al Europei, la Cabo da Roca, unde am privit cu ochii liberi realitatea celui mai frumos apus de soare din viața mea. Căpitanul a fost cu mine și amintirea acestui unic spațiu pământesc îmi este țesută în vene cu fire de borangic portughez pe viață.
Cabo da Roca este străjuit de farul de la capătul Portugaliei și este situat în Parcul Natural Sintra-Cascais, la 42 de kilometri de Lisabona. Stâncile din zonă au mai bine de 190 de metri înălțime, ceea ce amplifică grandoarea locului.
Poetul portughez Luís de Camões a descries perfect Cabo da Roca în poemul său „Os Lusíadas”: „Acesta este locul unde se termină pământul și începe marea” / „Aqui… Onde a terra se acaba e o mar começa…”.
În ziua 8 ne-am întors acasă, dar nu înainte de a mai păsi încă o dată în apele oceanice, cu inima toată, fără risc de înec emoțional.
A fost călătoria noastră, Mar e Sol în Portugalia, în cinstea căreia închin de atunci, când am ocazia, un pahar de Vinho Verde sau o bere portugheză Sagres ori Super Bock.
Cu Lisabona ma reîntâlnesc în octombrie 2023, pentru primul meu semimaraton alergat în afara granițelor României. Vă voi povesti după cum a fost să văd Lisabona prin lentila 40, în alergare.
Acum, închid ochii, îmi pun caștile și încep să ascult, plimbându-mă în suflet sub movul copacilor Jacaranda – copacul violet din zonele tropicale și subtropicale ale Americii pe care exploratorii portughezi l-au aclimatizat cu succes la ei acasă, melodia mea de suflet: „Chuva… O, Meu Portugal…”.
Carinhosamente,
Nico
One Response
Nico, draga mea frumoasă prințesă…
E muultă iubire in tot ce scrii tu!
Iubire multă, mult talent!
Apucă-te (şi) de scris! M-ai impresionat! Felicitări!💓