„Nu căuta să găsești un sanctuar în alții, ci caută să îl găsești în tine” – subtilul care simt că vine bine aici, la început de drum. Și bine ați venit la bordul aeronavei marca… And now please put on your seatbelt… Am zburat peste țări către o mare mai mare. Visul anului meu 2023 a fost să ajung înapoi la Oceanul Atlantic. Am luat valijoara, pe hubby și voia bună, iar apoi m-am evaporat către țările calde. Vă povestesc despre circuitul meu portughez: Fatima, Batalha, Óbidos, Nazaré, Monsanto, Forcalhos și alte locuri minunate din zona centrală a Portugaliei.
Am aterizat într-o seară de august, direct în Lisabona, unde am înnoptat, pentru a ne încărca bateriile pentru ceea ce avea să urmeze – un circuit portughez rural, autentic și special, pe temperaturi caniculare. Dis-de-dimineață, Ricardo m-a întrebat dacă nu vreau să mă ducă la Fatima, loc de pelerinaj cunoscut în lume, spațiul unui miracol incontestabil. Numaidecât am spus ”DA, vreau!”
Fatima
Am luat Fiat-ul hibrid și am pornit la drum către primul basm portughez. Am ajuns la Fatima, unde albul luminii magice m-a liniștit întru-totul… Sanctuarul sacru, unde Fecioara Maria a fost zărită de către cei trei copii, mi-a adus încă de la începutul călătoriei acea stare de siguranță, de plenitudine… Am simțit prin toți porii pielii energia vindecătoare și curată a locului. Am luat în mine curatul albului spiritual de la Fatima, două lumânări pentru mormântul lui tata, niște suveniruri micuțe pentru mine și mama și am plecat către următoarea noastră destinație: Funpark – Kartódromo de Fátima. A fost dorința lui Ricardo de a reveni acolo pentru o tură intensă de karting. Eu am râs, am filmat, am făcut poze, iar el a transpirat bine de tot pe pistă.
Mănăstirea Batalha
Știam că urmează să trăiesc ceva sfânt în mine la următoarea noastră oprire. Am ajuns la Mănăstirea Batalha din orașul portughez cu același nume, o așezare spirituală dominicană din districtul Leiria, pe care atunci când am zărit-o a trebuit să mă frec mai întâi bine la ochi, ca să conștientizez realitatea. Impunătoare, bătrână, puternică și atât de sofisticată în aspect: o îmbinare spectaculoasă a stilurilor gotic, manuelin și pe alocuri renascentist.
Mănăstirea Batalha este o capodoperă a artei gotice și face parte din patrimoniul mondial UNESCO. A fost construită datorită unui jurământ pe care l-a făcut Regele João – Regele Ioan I al Portugaliei, după victoria asupra castilienilor din bătălia de la Aljubarrota (1385). În timpul domniei sale a fost construit mare parte din complexul monumental – biserica, mănăstirea regală și capela funerară.
În centrul complexului se află mormântul medieval al lui Dom João I și al soției sale, Regina Philippa de Lancaster. Este primul mormânt comun din Portugalia realizat pentru soț-soție, pe care sunt sculptate blazoanele Caselor de Lancaster și Avis. Ferestrele altarului sunt decorate cu vitralii superbe care înfățișează scene biblice – Vizitarea, Adorația Magilor, fuga în Egipt, Învierea lui Iisus Hristos…
De la Batalha am plecat curcubeu peste ocean. M-am simțit răscolită, am plâns, am eliberat, am simțit durere și plăcere. Acolo, m-am regăsit într-un spațiu intern al spiritualității profunde.
Óbidos, medieval și romantic
Am plecat spre Óbidos sau Orașul Reginelor, care pentru mine este unul dintre cele mai romantice orășele văzute vreodată. Aduce ușor cu Afitos, din Grecia, dar mult mai carismatic și cochet. Lumina albă era difuzată în pielea noastră și parcă totul strălucea și în afara noastră, dar și în noi, în Óbidos.
Orășelul înconjurat de ziduri medievale este situat la o oră distanță de Lisabona. Cetatea Óbidos a fost cucerită de trupele lui Dom Afonso Henriques, primul rege al Portugaliei, în 1148, și a făcut parte din zestrea reginelor portugheze. Casele pitorești sunt ornate cu flori de toate culorile, bisericile te lasă mut de uimire prin frumusețea și simplitatea lor, iar locul este minunat.
Ce m-a fascinat este că într-adevăr Óbidos are acel feminin aparte în fundația sa: am trăit eleganța anilor trăiți de către casele, copacii, clădirile locului. Bisericile aveau ceva special: toate păreau prietene cu noi, deschise și primitoare, înzestrate cu ospitalitate și căldură. Fascinant a fost, căci oriunde îmi întorceam capul vizualizam cele mai perfecte “vederi” de trimis cu iubire în lume.
Pe străduțele înguste și pitorești am reîntâlnit băutură noastră preferată, asemănătoare vișinatei: Ginjinha – licoarea delicioasă care se poate servi și în păhărele de ciocolată a fost inventată aici, în Óbidos, la barul Ibn Errik Rex – Bar Reis Nobre, un local de familie.
A trebuit, însă, să ne extragem cu forța din fermecătorul oraș medieval și să ne continuăm călătoria, căci timpul ticăia și aveam încă prea multe și frumoase locuri de văzut.
Nazaré, pe cele mai înalte valuri
De acolo, ne-am îndreptat către Nazaré, unul dintre cele mai cunoscute și iubite locuri din lume de către surferi. Nu am prins valul cel mare, acela record, de 26 de metri, dar am prins un superb apus răcoros de vară, acolo unde iarna e ca vara, pentru că e sezon de surf.
Stațiune la malul mării care se golea iarna, Nazaré este acum epicentrul surfingului, datorită valurilor de mărimea zgârie-norilor, generate de cel mai mare canion subacvatic din Europa.
Rămân cu această senzație despre Nazaré: locul acesta are o energie tare specială și te înalță pe valul emoțional sus, sus de tot și te lasă să surfezi emoția cu bucurie colorată și recunoștința că ești acolo și tu, real, acolo… De la Nazaré, ne-am dus să ne odihnim la Leiria.
A treia zi a fost masculină. Pe Ricardo l-am simțit echilibrat, profund, fericit cu mine, împlinit în noi și în Portugalia noastră acum. A fost o zi caldă. Am mers să ne întâlnim cu Oceanul Atlantic, pe plaja lungă și lată din Nazaré, unde ne-am bucurat de o apă primitoare ca și temperatura. Ne-am răsfățat sub razele Regelui Soare, ne-am făcut planul pentru mai departe și, după baia de lumina, am luat-o din loc spre localitatea Orca.
În Orca ne-am cazat în cea mai faină locație din câte am avut în Portugalia, găsită de Ricardo: la Aroma D. Dacă ajungeți vreodată pe acolo, nu ezitați. Să fii primit de gazde cu fructe proaspete și cu apă de izvor, mai rar, nu-i așa? Nu mai spun de balconul “bătut” în plante suculente din toate speciile și felurile, formele și culorile.
Monsanto – satul de piatră al Portugaliei
După ce ne-am bucurat de atmosfera călduroasă și primitoare a locației, am pornit din nou la drum. Urma… Urma unul dintre cele mai frumoase sate văzute în viața mea, plus unul dintre cele mai superbe apusuri de soare, care a intrat direct în top 3 apusuri de neuitat pentru mine – Monsanto, locul unde vrei să te tot întorci, mereu și mereu și mereu.
Monsanto este un sat de munte tipic portughez – unii ar spune satul portughez prin definiție, care are în peisaj bolovani gigantici. Are vreo 800 de locuitori. Străzile sale înguste au fost sculptate în roci de granit, iar casele, castelul de aici, biserica și drumurile din piatră povestesc istoria vremurilor medievale.
O călătorie în Monsanto vă va lăsa garantat cu inima plină de uimire și de lumina cunoașterii. Am rămas acolo până la apus. Moment înălțător, să vezi Regele Soare cum coboară în partea cealaltă a lumii, cum întunericul împodobit de luminile felinarelor antichizate inundă sufletul locului și sufletul tău deopotrivă… Înmiresmată cu iubire și cu prețuire rămâne imaginea apusului suprem în satul Monsanto.
Îi amintesc aici și pe cei de la Cafe e Bistro Monsanto, unde am servit o cină vegană delicioasă!
Forcalhos, cu amintiri, coride și ruga satului
În următoarea zi, am pornit spre Forcalhos, Aldeia da Ponte și satele din zona Raia, care aparțin de municipalitatea Sabugal. Doamne, îți mulțumesc! În lucrurile simple stă fericirea, în inima naturii și a oamenilor apropiați de ea, trăind în simbioză perfectă cu mama natură stă puritatea și satisfacția profunzimii sufletului.
Forcalhos înseamnă în primul rând oameni, dar, dragilor, oameni din aceia cum îți dorești să simți, să vezi, să atingi, să auzi tot timpul. Oameni veseli, autentici, umani, calzi și deschiși, oameni primitori în ei, sensibili și vii, oameni buni și inimoși, oamenii mei, acei oameni pe care i-aș lua cu mine să fac o lume nouă, de la Pământ și până la Cer, și să fiu în ea, să zburd și să mă hrănesc cu optimismul, veselia genelor lor, puritatea sufletului și a emoțiilor lor.
Forcalhos a venit către mine cu miros de sat autentic, cu străzi bătute în piatră, cu case vechi încărcate de amintirile copilăriei lui Ricardo. Am văzut casa bunicilor lui, casele în care și-a umplut anii copilăriei și ai adolescenței cu tot ceea ce orice copil, ori suflet ar trebui să aibă în minte, corp și spirit, înspre a-și putea lua zborul în brațe liber, la momentul potrivit.
Viața la țară te călește, știm cu toții asta. La țară trăiești unic, vivid și pasional. Așa am trăit și eu cu Ricardo, trei zile pline de savoare și aroma portugheză tradițională: la coridă, dar fără suferințe pentru taurii comunali, în plimbare către granița cu Spania, la ruga satului, dansându-mi talentul în cei mai eleganți șlapi, la mesele aerisite și cinstite pe care familia lui Ricardo le-a pregătit cu atâta bun și bine, viața cu noi împreună, în spațiul mic al cămăruței pe care nu o voi putea uita vreodată. Cămăruța cu lighean, cu țesături tradiționale, cu antichități și goblenuri portugheze pe pereți… Ce dor de tine îmi vine, numai când fug o secundă înspre acolo.
Din Forcalhos, unde “la revedere” a fost cu lacrimi de bucurie și de tristețea plecării, ne-am reîntors în Lisabona, direct la Costa de Caparica, unde am cinat împreună cu prietenii noștri, la „Merendeira”, fast-food-ul portughez autentic, cu caldo verde și arroz dolce.
În ziua plecării, ne-am revăzut cu Oceanul Atlantic, pe Plaja Carcavelos, pe coasta Lisabonei, unde ne-am tatuat cu soarele fierbinte peste tot, din inimă și până în minte.
Am conectat mult în Portugalia de data aceasta, am respirat diferit și am vibrat la unison cu liniștea.
Așa a fost Portugalia verii mele în 2023. Acum, îmi vine să închei așa: „Te iubesc, micuțo! Sunt mândră de tine și de felul în care călătorești în lumea asta!”
To be continued…
Nico
