Logo-shapes-divide

Marea familie ASAT și cele 80.000 de coșuri cu legume proaspete. Ia și tu unul acasă!

Despre călătoria ASAT am să vă povestesc astăzi: Asociația pentru Susținerea Agriculturii Țărănești, care a pornit la drum din Timișoara, și 15 ani de parteneriate locale pentru hrană curată și de sezon. E un proiect care mi-e drag, mai ales că, acum 15 ani, am participat, în calitate de jurnalist, la prima conferință de presă la care a fost prezentată această inițiativă în România, la Primăria Timișoara – un model francez de parteneriate încheiate între producători locali și consumatori avizi de produse naturale, cultivate cu respect pentru om și mediu.

Principiul, explicat simplist – o familie, un grup de consumatori, se înscrie în ASAT și încheie un parteneriat cu un producător local care îi livrează, o dată pe săptămână, într-o anumită locație din oraș, coșul cu legume proaspăt culese. Naturale, fără chimicale, din grădina lui. Practic este o rețea de agricultură susținută de comunitate, de grupurile de consumatori care aderă la ea.

Am apreciat încă de pe atunci inițiativa și pe cei care o credeau posibilă în România – Mihaela Vețan și Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare (CRIES) și, iată că, după 15 ani, i-am revăzut. ASAT s-a extins și în alte orașe de la noi – Arad, Oradea, Cluj-Napoca, Sibiu, Odorheiu Secuiesc și București – și e nevoie mai mult ca oricând de ea.

L-am revăzut inclusiv pe primul producător care a aderat la ASAT, Ioan Jivu, din localitatea Belinț, județul Timiș.

„Acum 15 ani, viața mea și a familiei mele s-a schimbat. Am plecat în Franța și am găsit acolo un sistem nou. Eu eram interesat de cât se câștiga, de partea financiară, și mi se spunea mereu că nu e despre asta, că e un mod de viață. Și acum pot să spun că e un mod de a trăi, de a găsi modalitatea să faci familii fericite. Noi producem 36 de legume, toate sănătoase – eu le-am certificat bio, deși nu era nevoie. Am familii care nu au putut să mănânce roșii, că făceau copiii afte în gură, sau castraveți… De la mine, pot. Ce satisfacție e să vezi familii fericite, care îți urează sănătate, care vin la tine în vizită…”, a mărturisit domnul Jivu în cadrul unei întâlniri-eveniment organizată recent de CRIES pentru a sărbători 15 ani de ASAT – „CONVIVIALITATE la Timișoara | ASAT: 15 ani de parteneriate locale pentru hrană curată & de sezon”.

Am stat de vorbă inclusiv cu consumatorii. Marian Tătaru este de 12 ani în ASAT și încă așteaptă cu entuziasm coșul săptămânal cu legume, curios să descopere surpriza pregătită de producător. Pentru el, apartenența la această rețea e despre încredere și e un soi de test – te verifică dacă ești sau nu dedicat unui anumit tip de valori pe care acest tip de parteneriat le implică.

Dan, de 3 ani consumator în ASAT, a vorbit despre caruselul de culori care se schimbă pe parcursul unui an, despre sezonalitate, pentru că producătorii își aprovizionează consumatorii cu produse în funcție de sezon și de recolta din anul respectiv, de condițiile meteorologice, dăunători etc. Adică e un parteneriat care implică inclusiv riscuri, care trebuie asumate de ambele părți. Pot fi ani cu puține legume de un anumit tip, la fel cum pot fi ani foarte productivi, în care consumatorul nu poate sau nu știe cum să consume tot ceea ce primește, deci nu e un parteneriat care nu se potrivește tuturor.

ASAT înseamnă însă un model de susținere reciprocă pentru creșterea accesului la hrană de calitate și de încurajare a producției locale. Consumatorul plătește un abonament – prețul corect pentru coșul săptămânal cu legume, o parte în avans, pentru ca agricultorul să poată pregăti cultura în următorul sezon. 

Oana Farca, producător din satul Ficătar, comuna Racovița, județul Timiș, aprovizionează cu legume 26 de familii anul acesta. Și ea spune că ASAT i-a schimbat viața – a terminat studii economice și acum… produce peste 40 de soiuri de legume.

Ce înseamnă ASAT – 15 ani, în cifre? Începem cu cele 80.000 de coșuri cu legume distribuite direct în toți acești ani! Vorbim de 22 de comunități rurale conectate cu șapte orașe, 23 de producători parte a acestei rețele și peste 10.000 de consumatori care s-au bucurat de hrană curată.

Participarea în ASAT înseamnă siguranța unor legume curate, de sezon, produse local, aproape de oraș, și acces la cele mai proaspete legume pe care ți le poți asigura, unele culese chiar în dimineața zilei când se face distribuția. Și înseamnă totodată o mare diversitate de legume și soiuri – au fost ani cu până la 60 de feluri diferite de roșii. La fel cum au fost și soiuri care au ”renăscut” grație acestor parteneriate, care altfel riscau să dispară.

În plus, prin acest tip de parteneriate pot fi livrate și produse complementare, de proveniență ”controlată”, să spunem – fructe, carne, oură, brânză și lapte, miere etc.

„E singura formă de agricultură, singurul model care oferă 100% transparență pe tot ceea ce se întâmplă în gospodărie, și asta începând cu contractul pe care fiecare consumator îl semnează, vorbim de un buget transparent în care vedem toate tipurile de costuri, vorbim de vizite la gospodărie, unde putem vedea cum cultivă producătorul și vorbim inclusiv de o varietate foarte mare de legume”, explică Marius Cobîrzan, președintele Asociației pentru Susținerea Agriculturii Țărănești.

Dacă sună tentant pentru tine, ASAT mai are locuri libere pentru anul acesta în Timișoara și poți obține informații complete printr-un e-mail pe adresa timisoara@asatromania.ro. Producătorii te așteaptă la cules în grădina lor!

Distribuie articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *