Alpinistul timișorean Horia Colibășanu este cu un vârf mai aproape de performanța de a urca pe toți cei 14 optmiari ai lumii, după cum și-a propus. Horia a reușit, în zorii zilei de vineri, 4 iulie 2025, să cucerească vârful Nanga Parbat din Pakistan. Este al nouălea cel mai înalt munte din lume și unul dintre cei mai periculoși!
„Vârf! Astăzi, 4 iulie, la ora 7.00, am ajuns pe Nanga Parbat (8.125 m). Un sentiment de profundă recunoștință după nouă ore de ascensiune. A fost o noapte lungă și grea. Vă mulțumesc pentru gândurile voastre de susținere!”, a anunțat alpinistul pe pagina sa de Facebook.
Horia a realizat ascensiunea, la fel cum au fost și celelalte ale sale de până acum, fără oxigen suplimentar și fără ajutorul șerpașilor, el fiind un adept și un practicant al alpinismului pur.
„Această expediție este următorul pas în visul meu de a cuceri toți cei 14 ‘optmiari’ ai planetei fără oxigen suplimentar și fără sprijinul șerpașilor. Nanga Parbat va fi al cincilea ‘uriaș’ din seria celor mai dificili munți ai planetei pe care îi abordez (…) Este al nouălea vârf ca înălțime de pe Pământ și al doilea ca înălțime din Pakistan. Este considerat între alpiniști ca unul dintre piscurile de peste 8.000 de metri altitudine cele mai grele de escaladat. În contrast cu Muntele Everest, chiar “ruta convențională Kinshofer” este foarte dificilă din cauza pantelor mari și pericolului avalanșelor, care au dus la 61 de accidente mortale. Posibilitatea de a muri la escaladarea acestui munte este considerată de trei ori mai mare decât cea a urcării Everestului”, povestea alpinistul înainte să plece.
”Muntele ucigaș” face în continuare victime: cu puțin înainte de reușita românului, alpinista cehă Klára Kolouchová, în vârstă de 46 de ani, și-a pierdut viața în urma unui tragic accident petrecut chiar pe Nanga Parbat. Era prima femeie din Cehia care a cucerit Everestul și K2.
Jurnal de călătorie
Expediția timișoreanului nu a fost lipsită de peripeții, inclusiv… pe sol românesc. Horia Colibășanu a plecat în 6 iunie și a ratat avionul de plecare din Timișoara din cauza unei modificări a orarului de zbor.
„Aveam zbor spre București cu Tarom, programat la ora 9, dar compania a omis să anunțe o parte dintre pasageri, inclusiv pe noi, că ora zborului s-a modificat pentru 8:10. Evident, am pierdut avionul. Povestea ar fi aproape amuzantă, dacă n-am fi fost în contratimp cu legătura către Istanbul și apoi Islamabad. Ne-am plimbat de vreo două ori între terminalul vechi și cel nou al aeroportului din Timișoara, am lăsat bagajele într-un loc unde… nu era nimeni, nici măcar un ghișeu de check-in. După ce am aflat că nu mai zburăm, ne-am întors la bagaje și i-am găsit pe polițiștii de frontieră lângă ele. Au alertat securitatea, bagajele deveniseră suspecte, erau pe ducă toate, corturile mele, expediția se termina nu din cauză că am pierdut avionul, ci pentru că nu mai am echipament. Mi se pare interesant că mă duc într-o zonă cu talibani, cu atentate teroriste, acum o săptămână, la 100 de km se trăgea cu rachete, și era să îmi fie „dezamorsate” bagajele în Timișoara. Tot timpul trebuie să fie o problemă în expediție mai devreme decât te aștepți. Am avut noroc. Polițiștii au fost foarte înțelegători (…) Dar, nu ne lăsăm. Ne urcăm în mașină și pornim pe autostradă spre București. Și da, va fi o adevărată cursă până la aeroportul din București. Asta e, aventura e abia la început!”, anunța Horia, la început de expediție.
A ajuns cu bine în Himalaya, iar aventurile au continuat pe munte, în timpul ascensiunii – rafale puternice de vânt, căderi de pietre, echipamente deteriorate și alte incidente.
„Echipa este foarte organizată. Suntem patru doctori: un stomatolog român, un ortoped spaniol, un chirurg plastician pakistanez și o psihiatră finlandeză. Din păcate, am avut parte și de un incident neplăcut. Una dintre cele două genți a căzut în prăpastie. Băieții au venit să îmi spună să verific dacă s-a stricat ceva. Casca s-a spart, dar o pot folosi în continuare, mă voi descurca. Problema mai mare a fost că geanta a căzut cu tot cu măgărușul care o transporta. A trebuit să o spăl, era plină de sânge. Mai mult m-am necăjit pentru măgăruș decât pentru geantă, dar se pare că aici se mai întâmplă astfel de accidente”, explica alpinistul român în jurnalul său de călătorie.
Dar, iată că, după aproape o lună, visul lui Horia a devenit realitate, iar el a dus culorile României sus în vârf, pe Nanga Parbat.
Printre vârfurile cucerite de Horia Colibășanu se mai numără: Everest (8.848m, 2017), K2 (8.611m, 2004), Kangchenjunga (8.586m, 2022), Lhotse (8.516m, 2013), Makalu (8.481m, 2011), Manaslu (8.163m, 2011 și 2016), Dhaulagiri (8.167m, 2007) și Annapurna (8.091m, 2010). Multe dintre ascensiunile sale au reprezentat premiere pentru alpinismul românesc.