Nu e o poveste clasică de călătorie, cu liste interminabile de tips & tricks sau recomandări de pe TripAdvisor, ci mai degrabă o aventură personală, atipică, despre cum mi s-a dezvăluit Toscana. Totul a pornit după o seară petrecută alături de o prietenă la Filarmonica Banatul și un concert Ad libitum, când am aflat despre un recital pe care avea să îl susțină Andrea Bocelli chiar în satul său natal, Lajatico. Cum Toscana era de mult pe lista dorințelor mele, biletele pentru concertul din 26 iulie au devenit primul pas al poveștii. Am decis ca drumul să fie cu mașina și să transformăm călătoria într-o experiență cât mai autentică. Așa că am ales cinci opriri diferite și ne-am cazat la pensiuni agroturistice – locuri unde spiritul toscan se simte în fiecare detaliu, de la arhitectura rustică la liniștea viei și parfumul câmpurilor.
Călătoria a început la Pisa, în fața Turnului înclinat și a pieței centrale, și a continuat cu Lucca, unde am intrat în liniștea catedralei Volto Santo și am descoperit eleganța barocă a Vilei Mansi, odinioară reședința unei familii de negustori de mătase. Grădinile sale teatrale, frescele mitologice și peșterile artificiale ascund povești din alte vremuri.
Deși Florența rămâne simbolul Toscanei, pentru mine energia orașului s-a simțit copleșitoare. Intrarea cu mașina în centrul istoric este o adevărată aventură: străzi atât de înguste încât pietonii se lipesc de ziduri pentru a-ți face loc, parcări scumpe și un ritm alert care te stoarce de energie. Pentru cei în căutare de adrenalină urbană, poate fi fascinant; pentru mine, a fost doar o confirmare că Toscana adevărată pulsează în satele și colinele sale, nu în aglomerația din capitala Renașterii.
Domul Santa Maria del Fiore din Florența, cu celebra sa cupolă proiectată de Filippo Brunelleschi, este un simbol al Renașterii italiene și al puterii orașului. Construcția sa, finalizată în secolul al XV-lea, a reprezentat o inovație arhitecturală uriașă – cea mai mare cupolă de zidărie din lume. Arte della Lana, adică Breasla postǎvarilor, și familia De Medici, mari patroni ai artelor și ai științelor, au sprijinit ridicarea Domului, consolidându-și astfel prestigiul în ochii florentinilor și nu numai. Florența era centrul cultural al Europei.
Dar un itinerariu prin micile orașe ale Toscanei este o călătorie prin timp și oaze de frumusețe. Începi cu Volterra, un oraș etrusc așezat pe coline, unde zidurile medievale, Palazzo dei Priori și atelierele de alabastru îți dau sentimentul că istoria încă respiră în piatră. Apoi ajungi la Pitigliano, supranumit „Micul Ierusalim”, un oraș săpat în tuf vulcanic, unde casele par să se fi născut din stâncă și cartierul evreiesc îți amintește de toleranța istorică a locului. La San Gimignano, „orașul celor o mie de turnuri” – cum este cunoscut el în mod tradițional, deși pare-se că în trecut au fost 72, iar astăzi au rămas 14 – te întâmpină siluete medievale care domină câmpurile de viță de vie și faimoasa înghețată artizanală, premiată ca cea mai bună din lume.
Ultima oprire este Saturnia, un colț de paradis unde izvoarele termale naturale creează cascade albastre de calcar, un loc perfect de relaxare sub cerul toscan.
Împreună, aceste orașe strălucesc prin istorie vie, arhitectură spectaculoasă, peisaje unice și autenticitate – un amestec care transformă drumul într-o experiență de neuitat.
Călătoria ne poartă în Montemassi, un mic sat medieval cocoțat pe un deal din sudul Toscanei, celebru prin castelul său fortificat ce domină întreaga vale și prin faptul că apare într-o frescă renascentistă faimoasă a lui Simone Martini. Aici, timpul curge încet printre străduțele de piatră și zidurile vechi, iar priveliștile spre câmpurile și colinele Maremmei îți taie respirația. La doar câțiva kilometri Vest ajungi la plajele din apropierea Grosseto, locuri sălbatice și curate, unde pădurile de pini coboară până la mare. Cele mai frumoase sunt La Marina di Grosseto și Principina a Mare, unde nisipul fin și apa limpede te invită la relaxare, departe de aglomerația urbană. Recomand și o experiență de degustare de vin în viile Toscanei. Aceasta începe adesea cu o plimbare printre rândurile nesfârșite de viță-de-vie, unde gazdele îți explică de la modul de vinificație până la tradițiile familiei. Apoi intri în crama răcoroasă, plină de butoaie de stejar, unde aromele de lemn și must fermentat îți învăluie simțurile. Degustarea propriu-zisă îți oferă un parcurs de la vinuri albe proaspete și parfumate, la roșii bogate și catifelate, acompaniate de brânzeturi – de pecorino, ulei de măsline extravirgin și prosciutto local. Fiecare pahar devine o poveste despre pământ, soare și oameni, lăsându-te cu senzația că Toscana se trăiește cel mai bine la masă, cu privirea pierdută între colinele aurii.
Am ajuns în Lajatico pentru concert. Un concert Andrea Bocelli la Lajatico, în faimosul Teatro del Silenzio – Teatrul Tăcerii, este o experiență care depășește muzică. Teatrul, improvizat în mijlocul colinelor toscane, prinde viață o dată pe an, iar liniștea locului este spartă de vocea inconfundabilă, puternică și emoționantă a maestrului. Spectatorii stau sub cerul liber, înconjurați de viile și peisajele aurii, într-o atmosferă aproape mistică: mii de oameni ascultă în tăcere, iar fiecare notă pare a se pierde în infinitul colinelor toscane.
După zece zile în Toscana, rămâne senzația că fiecare colină, piațetă și pahar de vin mi-au spus o poveste unică.
Am plecat cu sufletul plin de culorile apusurilor, de gustul intens al uleiului de măsline și al vinului roșu maturat în butoaie vechi, cu liniștea satelor medievale care par neatinse de timp.
Experiența s-a încheiat ca o simfonie: între ecourile concertului lui Andrea Bocelli sub cerul înstelat și promisiunea că mă voi întoarce. Toscana nu e doar o destinație, ci o stare de grație pe care o porți cu tine oriunde. O poți îmbrățișa, plantez o idee pentru vara lui 2026: Toscana și Bocelli în Teatro del Silenzio.
