Îmbătrânim, și asta e deja un privilegiu, nu toți au ocazia asta, iar ridurile sunt o expresie a maturizării și a frumuseții – asta stă în spatele expoziției „Poartă riduri”, semnată Paula Dunia Aldescu, care se deschide joi, 26 februarie 2026, la MV sci-art center Timișoara. Expoziția cuprinde fotografii realizate de 𝐁𝐨𝐠𝐝𝐚𝐧 𝐌𝐨𝐬̦𝐨𝐫𝐞𝐬𝐜𝐮, 𝐂𝐚𝐫𝐦𝐞𝐧 𝐌𝐚𝐠𝐝𝐚𝐥𝐞𝐧𝐚, 𝐒𝐢𝐦𝐨𝐧𝐚 𝐍𝐮𝐭̦𝐮 și 𝐅𝐥𝐚𝐯𝐢𝐮𝐬 𝐍𝐞𝐚𝐦𝐜𝐢𝐮𝐜.
Este un proiect prin intermediul căruia Paula Dunia Aldescu ne propune o reevaluare socio-culturală. Muzele ei, care apar în fotografiile expuse, femei care inspiră, încearcă să demonstreze că îmbătrânirea este un adevărat privilegiu și evidențiază o acceptare sănătoasă a transformării propriului corp, care se metamorfozează prin procesul de trecere ireversibilă a timpului – o frumusețe asumată, care dictează propriile standarde, și nu pe cele impuse de standardele estetice consumiste.
„Transformările corpului, trecerea ireversibilă a timpului și experiențele personale devin, într-un sens metaforic, „riduri” — povești vizibile ale vieții (…). Ridurile pot scrie, dar și crea un scenariu cultural prin care femeia își revendică vârsta și propriul chip. În societatea contemporană, femeile sunt supuse unei presiuni culturale și sociale acute legate de aspectul fizic și de tinerețe. Li se transmite constant că trebuie să îmbătrânească cu demnitate, însă în același timp nu li se permite să arate vârsta reală. Suntem astfel prinse într-un paradox: trebuie să celebrăm maturitatea, dar standardele sociale impun piele netedă, corp tânăr, păr fără fire albe și o fizionomie „nemuritoare”. Ridurile și transformările corpului, însă, sunt semne ale experienței, ale luptei și ale vieții trăite, nu defecte care trebuie ascunse. Conceptul de frumusețe asociat exclusiv cu tinerețea devine astfel o constrângere socială depășită, care necesită un proces de reeducare culturală”, susțin organizatorii evenimentului.
Vernisajul expoziției „Poartă riduri” este programat joi, cu începere de la ora 18:00, în locația MV de pe Bd. Mihai Viteazu nr. 1, Timișoara. Intrarea este liberă.