Brânză de găinușă cu aromă de verde, slănină fragedă cu ceapă, pâine coaptă în țest, cu untură și boia, zacuscă de vinete, de ghebe sau fasole, ciorbă cu leurdă și urzici, gulaș la ceaun, papricaș de pui cu găluște, prăjituri cu mac sau nucă, foi cu miere și dulcețuri de casă, sirop de soc ori fructe de pădure și rachiu de prune ori de caise. Sunt doar câteva dintre bunătățile cu care vă întâmpină oamenii din satele Banatului care își deschid casele pentru brunch-uri cu oaspeți. În gospodăriile lor aproape totul e produs local și se gătește după rețete de familie. Inițiatorii promit nu doar o masă, ci o experiență rurală completă în Banat, care aspiră la titlul de Regiune Gastronomică Europeană în anul 2028.
Evenimentele Banat Brunch, prin care oameni din regiune își deschid casele și gătesc pentru cei care le calcă pragul, inițiate de Asociația My Banat, sunt o modalitate de a promova această candidatură și de a atrage turiștii în zonă.
Ce caută oamenii care vin la aceste evenimente? Mâncare autentică, produse locale, conexiunea cu alți oameni, (re)descoperirea vieții simple în natură, la țară.
„Vor să mănânce brânză proaspătă sau pâine coaptă în casă, iubesc să încerce gusturi noi, să bea lapte de la văcuțele crescute în gospodării sau să își pună în farfurii gulașul direct din ceaunul în care fierbe, în curte. Caută întâlniri cu oamenii satelor, mirosul de iarbă din curți… adoră poveștile locale. Întotdeauna mâncarea este doar pretextul de a aduce călătorii într-o destinație nouă. Noi îi invităm să facă plimbări prin sat, să viziteze muzeele locale, să intre în biserică sau să facă drumeții în zonă. Experiențele care pleacă de la mâncarea locală sunt extrem de complexe – dincolo de întâlnirea cu aromele locale, oaspeții au acces direct și interactiv la cultura locală. Sunt organizate ateliere acolo unde mai trăiesc și lucrează meșteșugari, sunt invitați artizani locali pentru a-și expune și prezenta arta, iar în unele gospodării, gazdele permit oaspeților să participe la diferite activități specifice precum culesul fructelor sau strânsul ouălor din cuibar”, explică Delia S. Barbu, președintele Asociației My Banat, care promovează patrimoniul cultural și gastronomic al regiunii.
Evenimentele Banat Brunch sunt o formă de promovare a satelor, dar și de salvare a patrimoniului local – localnicii sunt încurajați să facă ceea ce fac, iar în timp, astfel de activități le pot aduce inclusiv bunăstare financiară.
Fiind evenimente mici, capacitatea este dictată de locații, iar profitabilitatea nu este exclusiv a gazdelor, ci a întregii comunități. Pentru că, pe lângă faptul că gazdele își folosesc produsele din propria gospodărie la prepararea mâncărurilor – ouă, păsări, brânză, lapte, legume, fructe – și beneficiază astfel de valorificarea lor, este încurajată prezența meșteșugarilor sau a micilor producători locali la evenimente, pentru a-și valorifica și ei produsele din grădină sau cămară și pentru ca oaspeții care vin la brunch să beneficieze de o ofertă mai largă.
Publicul este reprezentat în bună măsură de familii cu copii, tineri care iubesc să descopere locuri noi și români plecați în străinătate și care, întorși în vacanțe, caută să redescopere gusturile cu care au crescut, explică inițiatorii brunch-urilor. Și cu siguranță este un public iubitor de mâncare, cu o predilecție pentru Slow Food!
„Mâncarea nu călătorește aproape deloc, sunt folosite aproape în exclusivitate produse locale, se prepară mâncăruri după rețete ale satului sau familiilor care găzduiesc brunch-ul și întotdeauna urmăm anotimpul. Adică, pe masa unui brunch organizat de My Banat nu vom pune roșii în luna februarie, ci doar murături de casă, și gazdele nu vor tăia un porc în luna iulie pentru a găti preparatele. Sunt apreciate produsele proaspete care provin direct din gospodăriile locale: lapte proaspăt muls, pâinea caldă din țest, zacusca abia fiartă. Dar mai există și o mare atracție pentru mâncărurile rare și foarte legate de zonă, așa cum este brânza de găinușă de la Rudăria, de exemplu”, povestește președintele Asociației My Banat.
Găinușa, în acest caz, este o plantă cu care se hrănesc oile și care dă un gust aparte brânzei. Poate fi gustată în județul Caraș-Severin, satul Rudăria din comuna Eftimie Murgu. Este cunoscut ca satul morilor de apă, cel mai mare complex de acest fel din sud-estul Europei. La Rudăria există 22 de mori de apă din lemn încă funcționale, dispuse pe aproximativ 3 km de-a lungul râului. Morile, fiecare cu numele, legenda și poveștile proprii, macină cereale în mod tradițional și sunt folosite în comun de mai multe familii, după un program transmis din generație în generație.
Sunt povești care așteaptă să fie descoperite și pe asta mizează și inițiatorii brunch-urilor, care lucrează atent alături de gazde la pregătirea meniurilor.
„Insistăm pe rețete cât mai apropiate de loc sau de istoria familiei care găzduiește evenimentul, astfel încât ceea ce se află pe masă să fie mai mult decât hrană pentru trup: să fie poveste. Deși pare o formă de marketing, nu este: oaspeții apreciază și se leagă de un loc prin intermediul acestor povești care au puterea de a diferenția un loc de altul, de a deveni întâmplări memorabile”, mai dezvăluie Delia S. Barbu.
În județele din Vestul României există deja câteva locații consacrate și gazde care organizează anual astfel de evenimente: Trandafiri de Curtea (Timiș), Casa „De la Măicuța” din Secusigiu (Arad), Familia Craia de la Rudăria (Caraș-Severin). Pentru alții, evenimentele Banat Brunch au fost baza unor mici afaceri de familie sau formula prin intermediul căreia s-au dezvoltat puncte gastronomice locale, încă puține în zonă comparativ cu alte regiuni ale țării. Reprezentanții Asociației My Banat menționează aici familia Slobodă, cu „Lavandă de Margina”, sau Casa Emilia Popa din Coșteiu de Sus.
Delicii „De la Măicuța”
În una dintre aceste locații de exemplu, la Casa „De la Măicuța” din satul Secusigiu, județul Arad, va fi Banat Brunch în 9 mai, de Ziua Europei. Meniul, pregătit deja pentru această ocazie, vorbește despre caracterul multietnic al satului, unde români, germani, maghiari și sârbi au construit, de-a lungul secolelor, o comunitate bazată pe schimb cultural.
Pe platoul de primăvară se vor regăsi „șoancă și caș proaspăt de oaie”, cum sunt trecute în meniu, ceapă și salată verde, cornuri cu mac și chimen, Pită de Pecica cu untură și boia, cu zacuscă ori miere de stup. La felul principal se vor servi zamă de măcriș sau leurdă, popricaș de miel cu crumpi fierți, carne de pui de casă cu țușpais de ludaie (n.r. – mâncare de dovlecel), sarmale cu ciuperci, făcute pe sporei cu lemne („sporei”, „șpoiert” sau „șporheit” sunt doar câteva dintre variațiunile cuvântului folosit prin satele din Banat pentru sobă), dovlecel cu crumpi și sos de mărăr și alte bunătăți.
Desertul vine cu specialități de influență austro-ungară – Doboș, născut la Budapesta, din mâinile cofetarului maghiar József C. Dobos, și Ișlere, din Austria, de la Bad Ischl, populare încă de pe vremea Împăratului Franz Joseph –, dar și cu Pocăraie sau Pocărăi cu picmez („pismet”, „pecmez” sau „picmez”), adică prăjituri specifice Banatului, umplute cu acest magiun, acest sirop gros care se face de obicei din prune, fără zahăr.
Vizitatorii vor putea participa cu această ocazie la un atelier de croșetat cu Buni Cornelia, la tururi ghidate prin sat și prin Luna Mureșului, se vor putea plimba prin gospodăria „De La Măicuța”, vor putea admira o expoziție de desene, fotografii, picturi și obiecte decorative realizate de copiii din sat, vor asista la dansuri tradiționale, vor putea vizita Muzeul Satului Secusigiu și, opțional, Mănăstirea Bezdin-Munar, una dintre puținele mănăstiri sârbești rămase în zonă, construită în 1539.
În plus, va fi organizat și un târg cu produse locale, de unde oaspeții vor putea cumpăra pâine de Pecica, un alt oraș arădean, produse lactate de la ciobănița Minerva Preda, legume de primăvară, miere, rachiu și coniac artizanal din Secusigiu. Participarea la eveniment se face contra unei donații de 170 de lei.
Banat Brunch - evenimentele anului 2026
Celelalte evenimente anunțate de Asociația My Banat pentru anul acesta sunt:
19 aprilie – Evenimentul „O sută de feluri de a mânca în Banat” va reuni la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara producători locali din toată regiunea, care vor oferi spre degustare produse proprii ca formă de prezentare și promovare a locului pe care îl reprezintă. Va fi un eveniment-premieră menit să pună în valoare diversitatea regiunii;
1 mai – Picnic în vie la Crama Aramic, în inima podgoriilor de la Silagiu. Reprezentanții cramei vor organiza un eveniment care, pornind de la vinurile proprii, va evidenția specificul gastronomic al sărbătorii de 1 Mai – Ziua Muncii: așadar, micii, grătarele și produsele localnicilor pot fi pretextul perfect pentru a petrece o zi pe dealurile Silagiu;
2 mai – Familia Craia așteaptă oaspeții la Rudăria, în Țara Morilor de Apă, cu specialități locale. Brânza de găinușă și diferite preparate cărășene de primăvară vor putea fi servite de oaspeți între plimbările la morile de apă.
13 iunie – Eveniment special în satul Dudeștii Vechi;
27 iunie – Gusturi de început de vară, meșteșuguri de familie și multe produse create local, la Căsuța cu povești din Jurești, lângă municipiul Lugoj.
Banat Brunch s-a născut în urmă cu șapte ani și a avut ca punct de plecare un alt eveniment – „Mic dejun la Margina”, proiect dezvoltat pentru a promova comuna Margina din județul Timiș.
„Evenimentul a atras atenția mai multor specialiști din turism și am fost contactați de parteneri din Sibiu, care derulau deja acolo Transilvanian Brunch. Colaborarea cu ei a fost punctul de plecare al brunch-urilor. Aceste evenimente de cultură gastronomică locală folosesc același concept și s-au potrivit ca o mănușă dorinței noastre de a dezvolta turismul în satele din Banat. Au crescut anual, incluzând tot mai multe localități sau familii din același sat”, rememorează reprezentanta My Banat.
Asociația My Banat face parte din Consorțiul Banat Regiune Gastronomică Europeană 2028 și contribuie, prin proiectele sale, la programul și seria de activități care promovează și susțin patrimoniul cultural gastronomic al regiunii.
„Evenimentele My Banat pun în lumină diversitatea acestui patrimoniu și, mai mult decât atât, susțin și încurajează sătenii să păstreze obiceiuri și tradiții care, altfel, par fără importanță pentru ei și se diluează sau se pierd. Valoarea activităților My Banat nu vine din evenimentele pe care le organizează, ci din legătura directă care se creează cu sătenii. Creăm o rețea de localnici pe care îi promovăm și în alte contexte. Evenimentele My Banat aduc candidaturii noastre detalii extrem de fine ale patrimoniului gastronomic regional, iar aceste detalii nu țin direct de mâncare, ci de oamenii și poveștile lor de viață, trecută sau prezentă. Sunt detalii care au nevoie să fie promovate și salvate, pentru că ele ne definesc identitatea”, a conchis Delia S. Barbu.
Poate fi Banatul competitiv pe piața internațională a turismului?
Reprezentanții My Banat cred în șansa regiunii. Pe lângă proiectul Regiune Gastronomică Europeană 2028, inițiat de Consiliul Județean Timiș, ei mai menționează demersurile autorităților județene de a reabilita conace sau castele din Banat, dezvoltarea turismului vitivinicol, crearea de campinguri și promovarea unor atracții cum este Sanctuarul Neolitic de la Parța, din apropierea Timișoarei, vechi de peste 6.000 de ani și complet restaurat, unicul de acest fel din România și unul dintre puținele din Europa, creând astfel premisele atragerii unui public mai larg în regiune.
Sursă foto: My Banat