Pot să confirm, în aeroporturi de cele mai multe ori mănânci scump și prost – fast-food, salate insipide și produse de patiserie prefabricate sau, în cazul fericit, prin vreun aeroport italian, poți să mănânci bine, dar… și mai scump. Apa și cafeaua sunt la suprapreț. În acest context a venit vestea că, în România, prețul la apă ar putea fi plafonat la 3 lei pentru sticla de 500 ml în aeroporturi. Acum poate costa de trei-patru, chiar și de cinci ori mai mult. Există un proiect de lege în acest sens, care prevede plafonarea prețului pentru apa îmbuteliată vândută în spațiile cu opțiuni limitate pentru consumatori. Ar trebui să se aplice inclusiv în benzinării, în stațiile de metrou, gări, autogări și stații de servicii de pe autostrăzi.
Prețul reglementat, cu toate taxele, inclusiv TVA, va trebui să fie afișat clar la raft, iar comercianții care nu respectă prevederile legii și vând apa mai scump ar urma să fie sancționați de inspectorii ANPC cu amendă de la 5.000 de lei la 25.000 de lei, potrivit proiectului de lege.
Inițiativa depusă la Senat are ca scop protejarea consumatorilor și accesul echitabil la acest produs de bază. Prețurile disproporționat de mari practicate în aceste locații constituie „o formă de exploatare a unei nevoi de bază a consumatorului”, susțin inițiatorii proiectului, mai mulți parlamentari USR.
Propunerea are și critici, de exemplu profesorul universitar Cristian Păun, în opinia căruia apa la jumătate de litru ar urma să dispară din aceste locații: „Prețul este influențat major de mai mulți factori. În cazul aeroportului, taxele joacă un rol esențial. Plafonarea prețului la produsele din aeroport concomitent cu majorarea taxelor pentru comercianți sau cu majorarea salariului minim face ca apa de 0,5 litri să dispară instant de la comercializare din aeroport. Va fi înlocuită de apă la 0,33 litri sau la 0,6 litri, de sucuri, apă de acasă sau din afara aeroportului etc. Apa la 0,33 litri, de exemplu, va avea un nou preț în aeroport. Mai mare. Cel al prețului sticlei de 0,5 litri. Taxa de aeroport trebuie plătiă din ceva și nu poate fi plătită din pierderi. Economie la firul ierbii! Dacă un comerciant pune un preț pe care piața nu îl poate plăti, el va da faliment. Este obligat mereu să coopereze social cu clienții săi. Dacă un consumator este de acord să plătească un preț cerut de comerciant, înseamnă că acel preț este corect. Prețul apei în deșert nu poate fi plafonat. Dacă plafonezi prețurile sub nivelul costurilor, apa dispare instantaneu”, spune cunoscutul economist într-o postare pe Facebook.
Trebuie spus că proiectul prevede inclusiv obligația comercianților de a avea permanent la vânzare apă la 500 ml la preț reglementat, afișat clar în limbile română și engleză. Sunt chiar prevăzute sancțiuni pentru refuzul de a vinde apa la prețul reglementat – sunt propuse amenzi de la 3.000 de lei la 15.000 de lei. Rămâne de văzut dacă inițiativa va trece de forul decizional, care este Camera Deputaților, și va deveni lege.
Ce-ați spune de o inițiativă unitară la nivel european, pentru apă la preț decent în aeroporturi? De altfel, semnatarii proiectului de lege privind stabilirea prețului maxim de vânzare pentru apa potabilă îmbuteliată comercializată în spații cu opțiuni limitate pentru consumatori susțin că inițiative similare au fost adoptate și în alte state europene.
„State precum Grecia sau Cipru au implementat cu succes o legislație similară, obligând operatorii economici din aeroporturi, gări, porturi și alte locații similare să comercializeze apa la un preț maxim reglementat (în prezent, 0,60 euro). De asemenea, autoritatea aeroportuară din Spania (Aena) a impus un preț maxim de 1 euro pentru sticla de apă, în toate aeroporturile pe care le administrează”, se arată în expunerea de motive a inițiativei legislative, semnată de deputatul de Iași Ștefan Tanasă.
Inițiatorii amintesc și că există o recomandare venită încă din anul 2016 de la Asociația europeană a operatorilor de aeroporturi – Airports Council International (ACI) Europe, privind perceperea unui preț maxim de 1 euro pentru 500 ml de apă.