În multe case din România, mileurile croșetate de mame și bunici stau prin dulapuri uitate de vreme. Sunt prea valoroase pentru a fi aruncate, poartă o încărcătură emoțională, dar nu își mai găsesc locul pe mobilă în locuințele moderne. Daniela Epure le adună, le ascultă poveștile și le transformă în obiecte de decor care ajung din nou să fie privite și apreciate. Și, la rândul ei, face din sfori și noduri perdele care spun povești despre orașe sau locuri dragi, accesorii și obiecte de luat acasă, pentru evenimente de familie sau festivaluri.
Daniela Epure lucrează în locuința sa din Biled, localitate aflată la jumătate de oră de Timișoara. Nu are un atelier propriu-zis, ci lucrează adesea în holul casei, unde se bucură de mai multă lumină. Am găsit-o împletind la o perdea lungă, în holul acela îngust, și mi-a povestit cum a început aventura mileurilor, a sforilor și firelor de tot felul.
Absolventă a Facultății de Arte din Timișoara, specializarea Sculptură, Daniela este originară din Brașov. Drumul care a dus-o spre această formă neobișnuită de creație a trecut însă prin mai multe etape și printr-o experiență de viață în afara țării. Timp de patru ani a locuit în Italia, unde a lucrat într-un atelier care realiza mobilier decorat cu pietre semiprețioase. Alături de cel care avea să-i devină soț, transforma mese, ceasuri și alte obiecte în piese spectaculoase, îmbrăcate în ametist, lapis lazuli sau malachit.
„Veneau bolovanii, se feliau și eu lipeam pietrele semiprețioase pe mobilier. Am început în Timișoara, pentru că firma funcționa aici, și apoi am fost chemați să ne mutăm în Italia, unde am continuat. Pentru noi a fost o oportunitate, am stat lângă Firenze”, își amintește Daniela.
La întoarcerea în România, planurile lor erau altele. Ea și soțul său se gândeau să realizeze mozaicuri și mobilier de grădină. Între timp însă a devenit mamă, iar prioritățile s-au schimbat.
„Nu am avut ajutor și a trebuit să caut ceva să pot să lucrez de acasă, să pot să mă ocup de copil. Mi-am găsit un job în curățenie la un moment dat, făceam curățenie într-o clădire de birouri, pentru că era un job de după-amiaza, de patru ore, să pot să lucrez după ce vine soțul acasă și poate să stea cu copilul. Apoi a venit pandemia și în timpul săptămânii am avut timp să cresc treaba asta. Când am simțit că este de ajuns să pot să fac o firmă, să plătesc taxe, am renunțat la curățenie. A fost un compromis pe care am fost nevoită să îl fac”, povestește ea.
În această perioadă a concediului de creștere a copilului, cineva i-a dat niște mileuri și i-a cerut ajutorul în crearea decorurilor pentru o nuntă.
„Mi-a plăcut foarte mult rezultatul și am zis că este o idee care trebuie aprofundată. Plus că este frumoasă povestea asta de a recicla obiectele pe care nu le mai folosește aproape nimeni”.
Apoi, a început să caute mileuri prin piețe și târguri, să posteze anunțuri pe grupuri locale, pe Internet, și să intre în legătură cu oameni care voiau să le doneze. Și bătrânele mileuri au început să sosească. Unele îngălbenite de vreme, altele păstrate impecabil, dar aproape toate cu aceeași poveste: au fost lucrate cu răbdare de o mamă, o bunică sau o mătușă, iar familia nu vrea să le arunce. Reprezintă mici fragmente de viață.
„Oamenii îmi trimit încă mileuri. A fost o perioadă când cumpăram, încă mai cumpăr atunci când văd ceva care îmi place, dar în mare parte nu este necesar, pentru că oamenii îmi donează. Îmi spun: am foarte multe, nu am ce face cu ele, nu am nicio pretenție, ți le dau cu mare drag pentru că știu că la un moment dat le vei folosi… Unele sunt degradate, nu se pot folosi, altele sunt wow, atât de frumoase, atât de bine întreținute. Cumva încerc să întorc gestul, chiar dacă nu le pot cumpăra. Sunt inestimabile cumva. Sunt pe tot felul de grupuri, sunt oameni care încă mai fac mileuri, am văzut care este prețul unuia nou și știu ce înseamnă munca aceasta. Dat fiind că îmi sunt donate, pot să fac produsele accesibile și chiar să ajungă să fie din nou apreciate. Asta mă bucură de fapt”, spune Daniela Epure.
Din ele a creat dreamcatchere în diferite modele și mărimi, obiecte decorative pentru perete, abajururi și alte produse.
Povești cusute în fire și noduri
În timp, Daniela a început să exploreze și o altă tehnică. Fascinată de împletituri și noduri, a învățat să lucreze cu fire de bumbac și lână. „Am început să învăț noduri, împletituri, de pe Youtube, singură, și să mă autoprovoc”.
Din aceste fire, creează perdele spectaculoase, realizate integral manual. O singură piesă de aproximativ 1,80 metri pe 1,80 metri poate însemna pentru ea zece zile de lucru. Dar ceea ce le face speciale nu este doar tehnica, ci poveștile pe care le spun.
O clientă i-a trimis fotografia priveliștii pe care o vede în fiecare zi de la fereastra casei sale și a întrebat-o dacă ar putea transpune acel peisaj într-o perdea.
„Era câmpul de la marginea satului și m-a întrebat: oare ai putea să faci ce văd eu pe fereastră? E faină provocarea”.
O altă familie, pasionată de camping, și-a dorit un cort: „Am făcut o perdea cu un cort, un mic foc de tabără…”.
Printre proiectele ei de suflet – o perdea pe care a realizat-o la comandă pentru o clientă originară din Oradea.
„Am făcut o perdea cu Oradea, pentru o clientă de acolo, care a dorit o astfel de perdea pentru casa ei din Franța. Au fost patru perdele. Inițial era vorba de peisaje, dar a fost o provocare să includ și clădiri. I-a plăcut foarte mult, i-am trimis inclusiv schițele și a fost o bucurie! Există și un Brașov micuț, la sora mea..”, a dezvăluit Daniela.
Mileurile și chipurile femeilor care le-au dat viață
Pătrunsă de poveștile din spatele mileurilor care ajung la ea, Daniela a început să realizeze lucrări care înfățișează chipuri bătrâne.
„La mine vin ori nepoatele, ori fiicele, cu tot felul de mileuri. Vin foarte multe persoane care mi le donează și îmi spun: «Mama a lucrat atât de mult la mileurile acestea, eu nu le mai folosesc, dar mi-ar plăcea să nu le arunc, măcar tu le vei folosi și altcineva le va pune pe perete și le va aprecia». De aici a pornit ideea cu picturile cu bătrânele, pentru că sunt mileuri încărcate cu niște povești și cu niște suflete până la urmă. Multă lume mă întreabă de ce nu pictez chipuri mai tinere. Tocmai din cauza asta, momentan nu simt. Sunt atât de încărcată de anumite povești, încât simt nevoia să le scot în evidență prin chipurile acestea bătrâne, care uneori sunt triste, care uneori au fost abandonate… ca și mileurile, de altfel, care uneori sunt triste, uneori abandonate, ascunse prin sertare. E cumva o legătură”, ne-a mărturisit Daniela Epure.
Într-o perioadă în care tot mai multe obiecte sunt produse în serie și înlocuite rapid, Daniela face exact opusul. Salvează lucruri pe care alții nu le mai folosesc și le oferă o nouă șansă. Merge cu produsele la festivaluri, la târguri, se promovează în Social Media – și asta e deja o meserie în sine, să postezi constant, să lupți cu algoritmi -, are o firmă, plătește taxe. Mica ei afacere a împlinit 5 ani, Mozartfir se numește, dar o găsiți simplu pe Facebook: Daniela Epure.
